Deci... 1. "Praful alb":

       Teo, foarte distrat in aceea seara, inainte de concert (program), a pus un pumn de faina intre cinelele Fus ale lui Lelut.
       A fost o idee de moment, ca Lelut tocmai intarziase si Teo presimtea ca nu o sa verifice nimic la tobe, o sa inceapa sa bata.
       Asa s-a si intamplat:)
       Trupa era pe scena, Lelut, in ultimul moment a sarit la tobe si a inceput concertul.... la prima apasatura de la pedala de fus, toata faina a ajuns pe fata lui Lelut :))) Sa-l fi vazut.... arata ca un bastinas Australian, care s-a dat la fata cu scrum alb :)))
       Nu se putea opri, ca piesa continua, dar a zbierat la Teo, ca stia... cine altcineva putea sa-i faca fita, decat basistul distrat numit Teofil: Na.... lasa Teofile, ca te f.t eu cand nici nu ai sa te astepti :)
       Dupa prima piesa s-a sters cat de cat la fata, toti radeam de el, chiar si el insusi :)

       2. Ochi VS Halogen:

       Langa tobe, in ambele parti au fost instalate doua lampi Halogen cu fata spre public.
       Teo, deobicei se ducea langa Lelut, cu spatele la public, ii mai zicea cate ceva in gluma.
       La a treia piesa, era tocmai langa tobe, cu fata la halogen, il vad pe Lelut ca-mi face semn cu capul si ochii... in acel moment am realizat, ce vroia... sa aprind lampile halogen :)... desi nu era timpul, dar mi-am zis, hai ca-l fac... si bumm... 500 de wati in ochii lui Teo :))
       Paul si Costi nu mai puteau de ras cand l-au vazut pe Teo sarind, ca lovit de traznet :)
       Va ganditi ce era acolo, ce vedeau ei... Lelut cu fata alba ca faina, Teo, cu ochi rosii ca focul...
       Pana la pauza, s-au linistit baietii. In pauza era si cina, am ras de fazele petrecute, iar eu am utiat sa leg "litele" la toate cablurile pirotehnice, una a ramas nelegata.

       3. Experimentul "Dinti":
       A inceput partea a doua a programului, Teo impacat cu Lelut si cu mine, a inceput sa se simta tot mai bine, dar Lelut, ca un elefant, nu uita, asa ca a asteptat momentul oportun pentru revansa fainii :)

       Teo, mai avea un obicei... daca era foarte in forma si publicul era bun... la sfarsitul unor piese mai tari se facea ca musca cinelul de la tobe.
       Asa a facut si in aceea seara, la care Lelut (a fost prima si ultima lui gluma de acest gen), cand marginea cinelului mare era in gura lui Teo, intre dinti, a lovit cu toata puterea in el!!!!......
       .....Na, dragi prieteni, nu stiu cum sa va descriu aceasta faza..... capul lui Teo, ca in desenele animate cu Tom si Jerry (cand ii da cu tigaia in cap), a tremurat timp de cateva secunde..... eu, intr-adevar, m-am speriat, ca-i pica dintii.
       Si, credeti-ma, nu s-a suparat, ci doar a zambit, putin amar, dar fara suparare, ca stia, el a inceput seria glumelor, cu acel pumn de faina :)))
       Publicul nu a prea realizat nimic din acest show, "behind the scenes", deoarece erau ocupati cu show-ul general, care mergea perfect :)))

       Aici nu s-au terminat peripetiile din aceea seara:)

       Hulio, in rolul ucigasului:

       Ultima repriza, intre care si partea, finalul... AC/DC:

       Intre timp, dupa ultima pauza, a venit un grup de cinci oameni in ringul de dans.
Imi amintesc bine, ca erau 4 fete si un barbat urias, care se comporta foarte sigur pe el, de fapt, ca un peste.... a dat la o parte un grup de tineri, Rockeri si s-a dat in spectacol, in mijlocul ringului, ma gandesc, in fata fetelor... macho... omul nostru :)

       "Compact" nu l-a interesat, se si vedea, ca dansa ca la o discoteca de la tara, mai ales, cu spatele la scena, cu fata la fetele care, de fapt, priveau formatia :)!
       S-a comportat, ca si cum el ar fi star-ul serii si nu trupa :(
       Din cauza comportamentului omului imi amintesc de el... chiar imi ziceam in gand ca, un asemenea om ce cauta la programul unei trupe de Rock?!!!

       Cand a inceput partea internationala, mi-am amintit ca nu am legat lita la un tub pirotehnic, asa ca l-am rugat pe Hulio, colegul care era la sunet, sa mearga sa lege lita la capatul cablului nr.3, dar i-am zis sa o faca repede, ca imediat urmeaza explozia (la piesa AC/DC, "Touch too much") .
       Hulio, fiind un baiat linistit, nu s-a grabit prea tare... s-a dus in spatele scenei, a cautat un cutit mare (era al lui Costi, si arata precum cutitul ucigasului din filmul: Psycho), a iesit in fata scenei si a inceput sa descojeasca cablul electric, ca sa poata lega lita.
       Eu, de fapt, gresisem, ca nu 3-ul, ci cablul nr.2 era cel la care lucra Hulio, care nu era legat.

       In fine, a urmat piesa cu pricina, Hulio, inca lega lita, asa ca mi-am zis:
       Na... nu-i nimic, aprind cele doua tuburi legate de catre mine... si la momentul potrivit am apasat butoanele 1 si 2!!!

       Aici scriu cum am vazut eu, cu incetinitorul:
       Tubul nr.1 a explodat, dar cablul nr.2 l-a electrocutat pe Hulio, care bun tehnician fiind, a stiut ca trebuie sa arunce cablul, ca sa ramana in viata!!!
       Deci, a aruncat cablul si tot ce mai avea in mana, in cazul de fata, cutitul, care, la randul lui a zburat in public, lovind tocmai spatele uriasului peste... noroc, ca l-a nimerit cu manerul, nu cu lama :))!
       "Grande Macho" al nostru, in stilul "Cine ma deranjeaza cand ma dau in spectacol"
s-a intors spre scena, dar cand a vazut cutitul... ce… cutitul?... sabia... pe jos, a inmarmurit o secunda,...
       ....si eu m-am speriat, ca o sa-l omoara pe Hulio!!!
       ........ nu asa s-a intamplat, ...
       ...uriasul, idolul fetelor din sat, ingrozit si speriat, cu cei doi metri ai lui si picioarele "46", stil "Fred Astaire"..... a luat-o la fuga, parca Hulio ar fi fost "Ucigasul cu ferastrau cu lant din Texas" .

       Morala: Niciodata nu sta cu spatele la trupa, daca esti la un concert de Rock!!!) (autorul, hihih i:D )

       Desi, era un program zilnic, pe tarasa unui restaurant, totusi,in fiecare seara, Compactul facea un show ca la concertele binecunoscute din tara, fie case de cultura sau sali de sport!

       Puteam sa povestesc separat, pe rand fazele, dar asa e mai bine, ca azi am avut timp de povestit.

       De maine iar intru in studio pt. o saptamana si incepand cu 20 Sept (20 Sept.-18 Oct.), pornesc in turneu cu a doua trupa, (in afara de "Trans Express") "Crossholder". Ce sa-i faci?... asta-i viata de Rocker
       Duc si laptopul, inclusiv internetul (Vodafone lite) cu mine, deci, din cand in cand am sa mai intru pe net, dar nu prea des.

       Inka, mi-au placut povestirile tale, astept si altele
       Sper ca si altii au amintiri placute din Costinesti.... astept si eu intamplari, ca asa o sa-mi amintesc si eu tot mai mult, bineinteles, daca nu va plictisesc:)))

       "Refresh the past, but live in style!!!" (Guzu)

       Have a nice day:)
       Guzu

        Anca Lupes (14 septembrie 2008):

        Am avut astazi o leaca de timp liber si am luat tot subiectul asta de la capat... ce frumos e sa iti aduci aminte de tinerete.

       Mi-am amintit de una dintre veri (cred ca '87, dar n-as baga mana in foc). Se pregateau Serbarile Marii, care durau trei zile in sir. Silviu Petcu de la Divertis era Neptun si era inconjurat de vreo 10 vestale. Toate fete tinere si dragutze; ma gandesc acum ca nu-i era rau de loc lui Silviu.

       In anul acela, cumva, nu mai stiu prin ce concurs de imprejurari, am ajuns sa fac si eu parte din echipa de vestale. Am primit cu toatele niste rochii albe, lungi destul de transparente si foarte sexy. Era o faza sa fii vestala a lui Neptun, asa ca eram foarte tzantzose.

       Startul Serbarilor se dadea pe la pranz, cand Neptun era adus de o barca pe plaja, se intalnea cu vestalele si declara deschise Serbarile Marii. Erau trei zile de efervescenta cu concursuri, concerte, tot felul de intamplari haioase, cred ca aia era si perioada casatoriilor "de Costinesti".

       Povestea mea incepe in seara primei zile, cand Neptun impreuna cu alaiul lui lua la rand toate restaurantele si terasele din Costinesti, dandu-le binecuvantarea sa.

       In febra pregatirilor, in ziua respectiva nu prea apucasem sa mananc nimic, asa ca atunci cand am auzit ca facem turul restaurantelor mi-am zis: "M-am scos! In sfarsit apuc sa mananc si eu ceva." Ei bine, o stiti pe-aia cu socoteala de acasa care nu se potriveste cu aia din targ? Periplul nostru a inceput in restaurantul Dacia. A aparut Neptun falos cu tridentul in mana si cu cohorta de fete alaturi. Tot personalul ne-a intampinat cu cupe de sampanie, s-a ciocnit... in sfarsit ne-am asezat la masa. Pe masa, in afara de cupele noastre cu sampanie, mai erau niste farfuriute minuscule cu alune. Am gustat cu masura cateva, asteptand urmarea... Urmarea a fost ca la un moment dat Silviu alias Neptun s-a ridicat si a dat semnalul de plecare. Va imaginati ce fata am facut!

       Urmatorul popas a fost la Terasa Tineretului. Acelasi scenariu, aceleasi cupe cu sampanie si fix aceleasi alune. Ei, de data asta nu le-a mai mers. Mi-am adjudecat o intreaga farfurie si am inceput sa o golesc meticulos. De data aceasta farfuriile erau mai generoase. Am terminat in scurt timp toate alunele si am mai cerut o farfurie de la un chelner. In timp ce ma indeletniceam cu a doua transa de alune, Silviu a dat sa se ridice sa plece cu noi mai departe. Tin minte ca eram in capatul celalalt al mesei dar i-am zis ca mie mi-e foame si ca nu pleaca nimeni pana nu-mi termin alunele. Banuiesc ca expresia de pe fata mea era foarte convingatoare, asa ca s-a asezat frumusel la loc pe scaun. Cand a vazut ca golisem farfuria, s-a uitat mai intai intrebator la mine si de-abia dupa ce a primit semnalul ca ma indestulasem s-a ridicat si ne-am pornit cu totii catre urmatorul popas.

       Am mai trecut prin cateva localuri pana am ajuns la statia terminus a calatoriei noastre - Vox Maris. Aici amintirele mele sunt usor incetosate si nici nu e de mirare, dupa atata sampanie cu alune.

       Tin minte doar ca spre dimineata ramasesem in Vox la povesti cu Nicu Alifantis care avea tren la 5 dimineata spre Bucuresti si renuntase sa se mai culce. Cred ca l-am condus pana la gara si mi-am luat la revedere de la el fluturand un servetel pe post de batista, gest invatat cu ani in urma de la gasca de costinesteni inraiti despre care povesteste si Doru Stanculescu mai inainte si din care faceau parte si parintii mei. Cei care imi inoculasela microbul de Costinesti inca de pe la 6 ani.

        Andrei Partos (14 septembrie 2008):

        Ce frumos ai povestit! Anca, ar trebui sa ai si ceva poze din perioada relatata! Daca nu de la 6 ani când mergeai la Costinesti cu parintii. Acum înteleg si eu ce viata buna aveau vestalele ! Parca si Diana a fost în functie, ba chiar si celebra Geta Voinea, hair-stilista de la Euforia. Oricum regret ca te-a bântuit foamea si n-ai spus nimic. Îl voi întreba pe Alifantis, daca tine minte cine l-a dus pe la gara! Mai vrem culise. Pe acestea nu le stiu nici eu, pentru ca eu lucram!

        Anca Lupes (14 septembrie 2008):

        Andrei,
am atatea amintiri de la Costinesti!!! Serile cu baietii de la Compact care au "degenerat" mai apoi intr-o prietenie lunga si frumoasa. Mai apoi serile de la Forum cu Holografii cu care am pastrat o relatie apropiata chiar si acum - ne vedem destul de des la un pahar de vorba si ne amintim de multe ori de nebuniile pe care le faceam la Costinesti.

       Uite, acum mi-a venit in minte nunta lui Nutu Olteanu? Mai tii minte? A fost atata bucurie si tristete la un loc! Bucurie pentru ca Nutu se casatorea si tristete pentru ca urma sa paraseasca Holograful si Romania pentru Suedia!

       In vara aceea, daca nu ma insel, lansasera (sau inregistrasera) maxi-single-ul Holograf IV. Era o piesa acolo - "Oriunde te vei afla", baietii ii ziceau "Reteveiul"... Refrenul spunea "Oriunde te vei afla/Voi fi aproape..." Au cantat-o pe scena in timpul nuntii, dupa care s-au raspandit brusc ca potarnichile, care pe afara, care prin bucataria restaurantului si au plans ... stiau, presimteau ca o perioada de aur se incheia acolo. Mai presus de toate, il pierdeau pe Nutu, o piesa extrem de importanta in ecuatia Holograf. Vazandu-i, mi s-au umplut si mie pe loc ochii de lacrimi. De abia m-am abtinut sa nu plang de-a binelea.

        Andrei Partos (14 septembrie 2008):

        Îmi amintesc de nunta lui Nutu. Nu eram acolo? Nu mai sunt sigur. Ma duc sa iau lecitina. Stiu ca despartirea a fost foarte grea. Nutu era foarte apropiat de mine, fiind colegi de camera prin turnee si colegi de zodie. Vezi câte ne-ai putea spune. Astea trebuie sa ajunga la popor, iar tu chiar povestesti frumos.

        Inka Stier (15 septembrie 2008):

        Divertis ce trupa!
       Prima noastra "intalnire" cu Divertis a fost prin 84-85 cred, la Vox Maris.A fost un spectacol de pantomima iar faza care n-o uit a fost "balada studentului roman"... Silviu Juca... se trezea dimineata, deschidea frigiderul… inghitea in sec si isi mai strangea cureaua... Chiar am remarcat cu Claudia curajul baiatului... in statiunea patronata de UTC..
       Anul urmator l-am cunoscut pe Gyuri Pascu pe terasa Radio Vacanta, canta la chitara melodia Cerasela, poate va mai amintiti, canta sopran, am descoperit ca suntem clujeni iar aceasta prietenie mai tine si azi.
       In 86 am fost si noi la serbari, eram in echipa Divertis la aruncatul cu ouale, cineva arunca de pe terasa Vraja Marii iar castigatorii erau cei care spargeau cele mai putine oua..in spatele meu Cristi Gretcu, in fata mea Claudia… a fost superb...
       Am fost invitate in alaiul lui Neptun, punctul terminus era Vox Maris unde ne astepta Andrei.
Salvamarii erau imbracati in pirati am si poze, voi incerca sa le pun.

        Anca Lupes (18 septembrie 2008):

        Acu', daca tot zisesi... hai ca mi-am mai amintit una. Nu mai stiu ce an era... undeva intre '84 si '86. In vizita la Compacti venisera 2 prieteni de-ai lor, romani stabiliti in Germania (de vest, evidamment). Intr-o seara, dupa program, stabilim sa mergem cu totii undeva sa petrecem cu peste la gratar si tot felul de bunatati.

       Asa cum isi amintea cineva mai devreme, angajatii statiunii si artistii stateau la celebrele blocuri "cu militia", denumite asa pentru ca la parter era postul de militie local. Acolo locuiau si Compactii, evident (nu stiu daca va mai amintiti, apartamentele alea aratau permanent ca dupa razboi... igrasie, instalatii care curgeau, usile varza, paturile care deabia se mai tineau... vai de mama de om!).

       Dupa incheierea programului de la Tineretului, baietii au mers acasa pentru un dus scurt si niste tricouri uscate, pentru ca se canta frate, cu sudoare multa! Cei doi frati despre care aminteam mai sus venisera in tara cu masina lor (avion cu reactie pentru noi) - daca imi amintesc bine era un Datsun. Asa ca ne-au incarcat pe o parte din noi in masina si ne-am dus la blocurile cu pricina. Pana gasca s-a refrishat, eu impreuna cu unul dintre cei doi frati (imi pare tare rau, habar nu mai am cum ii chema...) am ramas in masina (parcata in fata postului de Militie si anume chiar in usa) asteptand. Tin minte de parca era ieri, ascultam Eagles si inchisesem ochii ca sa nu pierd nimic din muzica. La un moment dat, cineva bate in geam. Deschid ochii si - ce sa vezi? - un militian! N-am realizat pe loc ce se intampla...

       Pentru cei mai tineri, o precizare importanta: pe vremea respectiva exista o lege (23?) care interzicea interactiile de orice fel intre cetatenii romani si cei straini.

       Revenind - bate militianu' in geam, io disciplinata dechid geamul si ma uit la el intrebator. El imi cere actele. Io nu i le dau, pentru ca nu le aveam la mine, asa ca el ma invita (impreuna cu fratele respectiv) in biroul militiei. Incepe din acest moment un dialog demn de Ionesco, in care eu eram "tovarasa" care statea in masina cu "domnul" si da-i si intreaba ca de ce si cum si in ce context. Intre timp, Teo si cu Lelut care terminasera primii cu ferchezuitul, coboara la masina si nu ne gasesc acolo. Primul lor gand a fost evident ca am pus-o de o plimbare romantica cu "neamtul", insa in curand aveau sa descopere crudul adevar. Cred ca ne-au vazut pe geam, pentru ca au navalit amandoi ca o furtuna peste tablagiul care ne strica seara. Ala, un mucos care de abia iesise din scoala de tablagii, n-am crezut ca o sa ne faca multe probleme. Trebuie sa recunosc insa ca a fost nevoie sa duca multa munca de convingere cu papagalul respectiv; pana la urma a aparut si Paul "si dai si lupta" ca ala nu se lasa nicicum convins ca nu trebuie sa termine procesul verbal la care muncea din greu si, mai mult decat atat, ca trebuie sa-l faca nevazut si sa ne lasa naiba in pace. Ciutanu', mic si-al dracu', nu se lasa convins nicicum! Norocul meu a fost ca la un moment dat a aparut seful politiei care era prieten cu Compactii si care s-a prins imediat care e miscarea si a intrebat: "Ce? Tovarasa statea de vorba in masina cu domnul?". "Da", a piuit papagalul. "Pai si, s-a intamplat ceva, a reclamat cineva?". "Nu" a zis ala. "Pai atunci lasa dom'le oamenii sa se simta bine."

       Am rasuflat in sfarsit usurati cu totii (acu' e fun cand va zic, dar atunci... nu-ti prea venea a rade), i-am multumit omului si cred ca am mers la chef, totusi.

       In concluzie, cred ca in Costinesti se puteau intampla tot felul de lucruri care sfidau regimul, cu tot cu regulile lui stupide, si pentru ca in "varf" se aflau oameni sanatosi la cap care stiau cand e cazul sa faca uz de functiile lor si cand nu.

        Vara 1996 vazuta de la VOX RADIO VACANTA COSTINESTI (Articol semnat de Andrei Partos în VOX POP ROCK, nr. 8/1996)

       Dupa 5 ani de pauza (impusa de preocupari jurnalistice excesive) am revenit la Costinesti, în locul numit Radio Vacanta (unde activasem 8 ani la rândul). Noua denumire indica si sursa financiar-tehnologica pe care postul a avut-o în acest an. Vox Maris (prin Nicusor Nastase) a înteles ca dotarea tehnica si structura programelor nu e tocmai cea mai potrivita si s-a implicat total în reamenajarea postului. De la difuzoarele de pe plaja la casetofoane, de la scaune la computerul de la intrare, absolut totul a fost adus de la Bucuresti.

       Desi postul nu emite în eter, fiind de fapt o statie de radioamplificare, are mai multi ascultatori decât multe posturi FM, prin natura speciala a locului. Într-o zi însorita de sezon Vox Radio Vacanta avea 15-20.000 de ascultatori. Care n-aveau încotro. Doar sa plece de pe plaja sau din raza stâlpilor cu difuzoare. Relatia dintre mica echipa redactionala si publicul eterogen venit din toate colturile tarii, s-a stabilit rapid. Spiritul Costinestiului n-a disparut total, cum afirma unii! Cele 700 de concursuri cu premii în casete, CD-uri, bilete la concerte, intrari libere la Vox Maris, obiecte oferite de diferiti sponsori i-au atras pe foarte multi turisti într-un dialog cu V.R.V.C. M-a surprins ca la primirea revistei sau a Agendei VPR, lumea se mira vazându-le în premiera! Dovada ca distributia în tara este ca si inexistenta.

       Nivelul general al informatiei muzicale a scazut considerabil fata de perioada 1982-1990. Paradoxal, nu? Acum când avem acces la casete, la reviste, la canale TV si radio de orice fel, sa confundam cu seninatate Aerosmith cu The Rolling Stones, sa nu-l recunoastem pe Otis Redding, sa nu stim nimic despre Fleetwood Mac, pare cel putin bizar. Si totusi, aceasta-i observatia care m-a pus pe gânduri, care mi-a dat impresia ca ceea ce facem noi este practic inutil. Cineva spunea ca ceea ce se întâmpla anul acesta la Costinesti este de fapt rezultatul activitatii mass-media în sfera informatiei pop-rock.

       Concerte au fost numeroase.Unele cu intrare gratuita, altele cu bani. Unele serioase, altele suse autentice. Din pacate, în statiune n-a rezistat nicio trupa în competitia cu discotecile. Doar la Forum a fost o tentativa a grupului Redivivus, dar n-a tinut! La Hard Rock Cafe, un loc simpatic cu intentii frumoase în a promova mici concerte cu trupe rock, treaba n-a mers din lipsa platitorilor. A mai existat o intentie de readucere a unei traditii frumoase, cea a Serbarilor Marii si Tineretii. Din pacate initiatorul era preocupat numai de strângerea unor sponsori naivi care credeau ca e vorba de ADEVARATELE SERBARI. Cel în cauza (nu-i dau numele pentru ca nu merita atentia voastra) era sprijinit de unele relatii sus-puse în sfera bancara si-si permitea sa atace pe toata lumea (folosind microfonul instalat pe Terasa Marii) care nu-i cadea în plasa.

       Vox Radio Vacanta a mai avut si alti "prieteni" declarati. Niste asa-zisi ziaristi încercau sa denigreze postul, mergând pâna la atacuri la persoana. Erau adeptii egalitatii dintre oameni, indiferent de pregatire, vârsta, putere economica. Nu degeaba se trageau din fosta Scânteie a Tineretului.

       Dar sa revin la viata muzicala a V.R.V.C. Zilnic s-au difuzat concerte de câte o ora din cadrul ciclului Coca Cola Planet Live. Bryan Adams, Fugees, Take That au fost rechemati de public. Din propunerile celor care ne vizitau, se alcatuiau doua liste pentru emisiunile cu dedicatii. Cele mai solicitate melodii au fost: Don't Go Away - Fun Factory; With Or Without You - U2; Forever Young - Alphaville; Because You Loved Me - Celine Dion; One More Try - George Michael; Still Loving You - Scorpions; C'est La Vie - Emerson Lake & Palmer; Joyride - Roxette. s.a.

       Noutatile sezonului au fost prezentate într-un TOP VOX MARIS realizat zilnic de dj Raul Rusu. Practic tot ce se afla acum în clasamente s-a auzit la noi înca din iulie-august. Am încercat sa reînnod si o alta traditie a casei, TOPUL NOSTALGIC. S-au propus 40 de titluri, dar când s-a pus conditia unor dedicatii (2.000 de lei) participantii au cam disparut. "Majoritatea posturilor de radio dedica gratuit", spuneau ei. Totusi, adevaratii iubitori de muzica s-au bucurat pentru Led Zeppelin, Deep Purple, Dire Straits, The Rolling Stones, The Beatles, Elvis Presley, Janis Joplin, Moody Blues, ABBA, Pink Floyd, Terry Jacks, Neil Diamond sau Jimi Hendrix. Au fost cerei pentru punk, dar foarte putine, pentru heavy sau thrash.

       Dintre produsele românesti s-au bucurat de trecere discurile unor consacrati ca Holograf, Iris, Compact, Celelalte Cuvinte, Alexandru Andries, Silvia Dumitrescu, Nicu Alifantis, Mirabela Dauer, Madalina Manole dar si ale tinerilor Suie Paparude, Class, Marius Dragomir. Acesta din urma, alaturi de Pasarea Colibri si Mircea Rusu s-au bucurat de cele mai multe difuzari la cerere!

       Am avut musafiri aproape zilnic. Mentionez doar câteva nume, apelând doar la memoria momentului: Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Mircea Diaconu, Iris, Divertis, Mircea Rusu, Silvia Dumitrescu, Timpuri Noi, Mihai Tatulici, Redivivus, Metrock si foarte multi tineri dornici sa spuna ceva, sa cânte sau pur si simplu sa vada cum arata locul acela.

       În cele 70 de zile de emisie, am avut câteva ajutoare de nadejde. Dorian Enache s-a descurcat singur în primele zile, apoi Cristian Tocan si Andreea au animat locul alte 8 zile. Am avut si voluntari la pupitrul tehnic. Si la microfon au ajuns o serie de voci tinere "recrutate" prin concurs de pe plaja. Majoritatea fetelor aveau deja experiente radiofonice în orasele lor. Talentul nu le lipsea asa ca experimentul merita reluat si în anii urmatori.

       Relatia directa cu publicul a fost asigurata constant de Alina Jucan, secretara la Vox Maris. La ultima ei vizita la Costinesti s-a descurcat de minune. "Tehnicii casei", Marius si Georgica au mentinut functionarea fara probleme a aparaturii pe toata durata.

       Vox Radio Vacanta Costinesti poate face mult mai mult pentru voi. Primul pas îl consider multumitor, dar cred ca o prezenta mai activa din partea unor sponsori, un sprijin serios din partea conducerii Statiunii, din partea tuturor patronilor din zona, ar face posibila readucerea atmosferei pe care o doresc cei "batrâni", dar si tinerii de azi. Asa cum producatorii autohtoni au înteles ca prin noi casetele lor ajung mai rapid în toate colturile tarii, asa ar trebui sa gândeasca si editorii de publicatii (revista presei se facea pe cheltuiala proprie) sau promotorii unor articole de utilitate estivala.

       Costinestiul poate redeveni Capitala muzicala estivala a României. Vox Maris (integral transformat anul acesta) a muncit enorm pentru a ridica stacheta calitatii. Cine ne scapa de bazare, de kitch, de gunoaie, cine întelege ca un loc frumos si curat atrage mai multi turisti, aduce mai multi bani? Cine-si aminteste ca în anii '70 în Costinesti veneau tineri din peste 10 tari?! Pai, nu-i pacat ca acum, când avem voie sa vorbim cu strainii, sa nu-i atragem macar cu câte un festival international de rock, altul de jazz, un altul de tehno-dance-hip-hop si tot asa?! Noi nu putem avea un Woodstock?!

       P.S. Vreau sa le multumesc tuturor celor care au scris sau si-au exprimat direct bucuria reîntâlnirii dupa multi ani. Datorita lor misiunea a fost mult mai placuta. Ar fi nemaipomenit ca si dintre cei pe care i-am cunoscut abia în acest an, sa devina unii prieteni ai radioului sau (si) ai revistei. Daca ati fost acolo si vreti sa va exprimati opiniile despre cum ar trebui sa fie Vox Radio Vacanta, Statiunea ca tot, nu va sfiiti s-o faceti. Pentru toata lumea, parerile voastre (cât de severe) ar fi efectiv folositoare.