PSIHOLOGUL MUZICAL

Propun să continuăm aici discuţia începută la CRONICI ŞI PORTRETE POP-ROCK.

cony a scris:



Am citit mai atenta. Inteleg ca faptul ca nu a avut succes in SUA l-a ofticat rau. Acolo a prins miscarea glam la 2 ani dupa ce a murit Marc, si primii care au avut succes acolo au fost David Bowie si Kiss.

Din ceea ce citesc pe pagina anterioara, reiese ca scena muzicala internationala era foarte zbuciumata. Ma socheaza declaratia lui Pete Townsend (The Who): "I've always dug Marc Bolan and he knows it, and he also knows that I'd let him get away with murder because of what he's doing for rock & roll". Pe de alta parte, la sectiunea AC/DC, citesc ceea ce declara Malcolm Young (referitor la aceiasi perioada!) despre punkerii care invadau muzica: We were tougher than any of those punks. We used to sit there laughing at these guys, who were supposed to be able to bite your head off, thinking:„We could just rip the safty pin aut of his nose and knock the shit out of him. But it was good that it came along and changed the face of the music for a while and wiped aut all the hippy shit”.

Deci lupta era pe bune... Eu de exemplu, nu inteleg de ce "omora" Bolan rock'n'roll-ul, in schimb, inteleg intentia de a smulge "acul de siguranta" din nasul unui punker.

Cand toti astia se bateau in declaratii (si poate o faceau si pe bune) la noi cum arata scena muzicala? Si daca muzica venea in tara pe cai ocolite, inseamna ca depindeati de gusturile celor care ieseau din tara? Adica, daca unuia nu ii placea glam-ul, sau punk-ul inseamna ca nu venea in tara cu un disc de acest gen, nu? Deci voi nu aveati o idee globala asupra lucrurilor care se intamplau in strainatate? Apropo, new wave-ul si punk-ul cand au prins la noi?
Parca intr-o emisiune v-a intrebat un ascultator daca noi aveam trupe gen Kiss sau Alice Cooper. Raspunsul a fost nu. Pentru ca, din cauza regimului, nu puteai sa te spanzuri pe scena sau sa te machezi strident. Dar... voi, publicul roman, stiati ce inseamna un show Alice Cooper?
E cam dificil pentru mine sa pricep formularea "cativa ascultau"... Adica, nu prea imi imaginez cum era sa nu ai tone de reviste, poze cu artistii preferati... Nu am aceasta imagine in cap... eu am crescut cu peretii plini de postere... si cu MTV-ul...

Inca una si ma duc: cand difuzati in discoteca sau la Costinesti Bolan sau orice alta noutate (pe care nu o auzeau la Radio, doar la dvs) cum reactionau oamenii? Veneau la pupitru, intrebau cine e ala care canta? Nu erau curiosi sa afle mai multe, sa vada o poza? Scriati despre acesti artisti in revistele dinainte de 89? Aveati voie?

Fara mp4 player... MTV, VH1... reviste etc nu ma vad nici eu. Presupun ca artistii si oamenii de radio-tv erau primii care se zbateau sa aduca muzica in tara. Dar mai ales artistii, pentru ei era vital sa stie ce se petrece afara pe plan muzical, nu? Cel putin, asa zice logica mea.

Dvs, fiind DJ, la radio, la discoteca, aveati un idol in aceasta meserie? Aveati cum sa va inspirati de la DJ britanici, americani?

În week-end voi răspunde tuturor întrebărilor voastre, deşi unele aspecte le-am mai lămurit de câteva ori pe acest forum. Deocamdată îl informez pe Gabriel că eu nici acum nu am un mp4!

Răspund punctual pentru că despre unele aspecte atinse mai sus voi mai scrie. Oamenii nu prea veneau la pupitru, era foarte înalt la Ring. Vorbesc de anii 70. La Tineretului sau la Dacia din Costineşti mai veneau, dar mai mult pentru a cere anume piese, pentru a face dedicaţii,nu pentru a întreba. Dacă le plăcea ceva aflam uşor din reacţii. Nu întrebau cine cântă pentru că eu spuneam tot la fiecare piesă. La acea vreme un DJ făcea şi munca de informare. Pupitrul de la Vox Maris era astfel aşezat încât nu putea urca la mine nimeni. Eram foarte rău acolo.În anii 80 când am ajuns la Radio Vacanţa Costineşti, promovarea noutăţilor procurate cu greutate era mai simplă. Difuzam tot ce prindeam, pentru cei de pe plajă, iar seara , la dans oamenii ştiau deja, se aşteptau, se bucurau. Sau nu, dacă nu le plăcea. Nu forţam niciodată gustul dansatorilor. Dacă exista o vagă undă de respingere, renunţam la piesă. S-a întâmplat ca peste 10-20 de zile, cu un alt public (erau serii de 10-12 zile de studenţi, turişti) piesa să prindă. *Poze nu mi s-au cerut niciodată în anii 70. În anii 80, mai exact din 1982, am avut rubrică săptămânală, iar anual apărea "Almanahul Săptămâna" cu 20-40 de pagini despre muzică şi cu multe fotografii. Mai erau şi almanahurile BTT cu multă muzică. Şi almanahurile altor publicaţii acordau spaţii mici-mari genurilor pop, muzică uşoară şi uneori rock. Mă refer la ce ştiu sigur că am făcut eu. Poate vom găsi o cale să scanăm sau să transcriem câteva pagini din publicaţiile la care mă refer...la cele dinainte de 1989...

Artiştii care circulau prin lume erau foarte puţini. Nu ştiu ce-şi cumpărau. Singurul care ştiu că aducea discuri, era Florian Pittiş. E o iluzie că artiştii se omorau să afle ce se cântă în lume. Cu excepţiile de rigoare. Trupele rock începeau cariera scenică prin preluări, coveruri...Ei ascultau de peste tot, unii erau pasionaţi, colecţionari chiar...Foarte puţini...Lumea muzicii uşoare n-o prea cunosc. Adică n-am avut tangenţa până-n 1990. Oamenii de radio nu ştiu cum se zbăteau, dar colaboratorii externi ai Radioului o făceau cu siguranţă. Printre ei m-am aflat şi eu în perioada 1979-1984.* Idol în meserie? Pentru radio îmi plăcea John Peel, ascultam mult Radio Luxemburg şi emisiuni muzicale de la Voice Of America. Ascultam orice emisiune muzicală după 1968...Europa Liberă sau posturi din Iugoslavia, când eram în zona Banatului, ascultam radiourile bulgare sau din Ungaria...orice...Pentru discotecă nu exista model, pentru că generaţia mea era prima , care făcea aşa ceva...Fiecare cu stilul lui...furam unul de la altul...unii mixau, alţii mixau şi vorbeau, alţii cântau şi mixau, alţii nu mixau, dar asigurau atmosfera prin animaţie susţinută, unii tăceau...Nu aveam de unde să luăm.A mixa era un chin la început pentru că lucram cu magnetofoane şi casetofoane, abia apoi cu pick-up-uri şi discuri adevărate... Eu n-am plecat din ţară până-n 1990, nu aveam cum să văd ce fac alţii, în lume....Doar din povestiri...Restul a fost instinct, talent, inspiraţie...eu am început în 1969-70, cu un singur magnetofon pe scaun şi stând în picioare lângă el, la Casa Studenţilor. Nu mă puteam numi D.J. Eram "ăla cu muzica"...Restul povestim altă dată...

Multumesc pentru raspuns! Ma bucur mult ca povestiti despre acele vremuri.



Cred ca asa este cel mai corect, ca un DJ sa si informeze publicul. Va amintiti cumva o trupa sau un solist din afara la care au existat reactii de respingere in discoteca?



S-a intamplat sa difuzati si piese/solisti/trupe care nu erau pe gustul dvs? Sau ati difuzat absolut orice gen muzical? Ma gandesc ca atunci lucrurile nu erau atat de asezate pe plan muzical. Se nasteau, probabil, multe genuri cam in acelasi timp. Cum le filtrati? Sau nu o faceati si le ofereati pur si simplu oamenilor marfa muzicala? Nu incerca nimeni sa va impuna sa dati pe cutare sau cutare (ma refer tot la discurile primite din strainatate, nu neaparat la trupele noastre - despre asta cred ca s-a mai vorbit)? Dadeati intr-o noapte mai de mai multe ori aceiasi piesa? Si daca da, exista vreun record?

Andrei, va exista şi o carte, nu? Cu acest topic şi cu "Transmitem de lângă Obelisc" drept schelet. Adică eu aşa mă gândesc. Mă poţi trece pe lista cu 3 exemplare achiziţionate! :D

Ţi-am rămas dator, Cony.
Nu difuzam ce nu-mi plăcea. Dar făceam unele mici concesii, când simţeam că lumea cere. Când aveam şi radioul la dispoziţie, verificam impactul ziua pe plajă, apoi reluam noapte în discotecă. Nu tot ce e plăcut la ascultare, merge şi la dans.
Nu contau genurile. Mă orientam la beat, la ritm, ca să nu fie trecerile prea bruşte.Nu conta stilul. Şi precizez că eu mixam puţin, pentru că vorbeam între piese... N-a încercat nimeni să-mi impună ce să dau în discotecă. Dacă a încercat, n-am aflat, sau n-a ajuns la mine. Au fost solicitări, preferinţe...Uneori le onoram cu plăcere, dacă serveau interesul general...Ideea de power-play în discotecă am încercat-o de câteva ori în anii 80...La Paradis în Jupiter, mi-a fost cerută piesa Marrakesh (Capuccino) de vreo 6-7 ori într-o singură noapte.Eram singurul , care avea acel disc single în zonă... Era un club cu intrare pe valută, aşa că a meritat financiar, dar apoi n-am mai dat-o timp de 7 zile, orice s-ar fi întâmplat. La Costineşti n-am făcut niciodată aşa ceva.
* Legat de respingerea unor piese, pot spune că mă străduiam să nu păţesc aşa ceva. Le ascultam eu acasă şi rareori riscam să propun ceva greu digerabil. Desigur, s-a întâmplat ca unele noutăţi, care mie-mi plăceau, să nu prindă... De exemplu Survivor cu Eye Of a Tiger nu mergea în discotecă, dar se cerea la radio în 1982. Tears For Fears n-a prins în discotecă, deşi era în top...sau Heaven 17...sau Malcolm McLaren (1983)...sau Blancmange în 1984. Acestea sunt exemple din topul britanic. Two Tribes cu Frankie Goes to Hollywood (primul loc) n-a mers în 1984-85, deşi Relax a fusese hit şi la noi...În schimb Self Control cu Laura Branigan (locul 25 în acel an) era obligatoriu! Dacă mă mai uit pe liste vechi, mai găsesc şi le grupez aici. Era o vreme când sursa principală era în Germania, Olanda, iar muzica era diferită de cea intrată în topurile publicate de New Musical Express , Melody Maker din U.K. sau în Billboard-ul din SUA.

Ba eu m-as vedea fara mp4player... Sincer! Mi-ar fi placut sa prind o particica din acele vremuri. Am impresia ca atunci oamenii erau mult mai atenti la muzica, la versuri. Azi parca nu mai punem atat de mult pret pe ele si cred ca e pacat.

Clinciurile dintre marile staruri internationale, de fapt dintre artisti, mi se par normale. Pana la urma competita te stimuleaza. Mai grav e cand fanii se ciocnesc intre ei, dar inteleg ca la noi, in acele vremuri, nu erau oamenii atat de patimasi fata de o trupa sau alta...

E foarte interesanta discutia despre modul in care ajungea muzica la oameni. Din articolul din Adevarul (postat la topicul AC/DC) reiese ca Ceausescu era mare fan Modern Talking si de aceea se difuza mult (unde se difuza nu reiese, probabil la TV si radio)... Chiar asa era?



Foarte interesant! As fi crezut ca trupe gen Pink Floyd sau King Crimson nu prea mergeau in discoteci, dar presupun ca la radio le difuzati... nu? Chiar asa va amintiti cand ati ascultat prima data aceste două trupe si care a fost reactia dvs si apoi cea a publicului? Aveam si noi trupe romanesti pe stilul lor?